Evenimente

CENTENARUL MARII UNIRI DE LA 1918

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 – înfăptuită prin voința întregii națiuni române – reprezintă evenimentul principal al istoriei României moderne, motiv pentru care această dată a fost decretată Ziua Națională a României.
Comemorăm 100 de ani de la evenimentul politic major al anului 1918: desăvârșirea statului național român, realizată prin unirea provinciilor românești cu România. La început a fost unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918), mai apoi unirea Bucovinei cu România (28 noiembrie 1918), iar în final unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Țara Mamă, România (1 decembrie 1918). Cele trei uniri formează împreună Marea Unire de la 1918, iar în 2018, la 100 de ani de la acele evenimente, sărbătorim CENTENARUL MARII UNIRI de la 1918.
Singurele imagini de la Marea Unire din 1918, făcute de fotograful Samoilă Mârza:
Ce sărbătorim la Centenarul Marii Uniri de la 1918?

Dacă ar fi să rezumăm în câteva idei, în 2018, la Centenarul Marii Uniri de la 1918, toți cei care simt românește sărbătoresc:

Credința românilor care au făcut Unirea că toată suflarea românească trebuie să trăiască împreună, într-un singur stat, ROMÂNIA.
Efortul susținut al românilor, de-a lungul timpului, de a nu uita că sunt români.
Năzuința românilor de a înfăptui Marea Unire, avută de-a lungul secolelor, indiferent de vicisitudinile istoriei.
Tenacitatea liderilor și a elitelor românești care au întreprins toate cele necesare ca Unirea să devină realitate.
Eroismul și jertfa celor fără de care visul românilor de veacuri, Marea Unire, nu ar fi fost posibil.
Nesupunerea românilor în fața imperiilor vremelnice care i-au afectat interesele și neacceptarea unei sorți potrivnice.
Ambiția românilor de a rămâne împreună după 100 de ani de la Marea Unire.
Rațiunea românilor de a căuta în permanență cele mai bune împrejurări pentru concretizarea aspirațiilor legitime și valorificarea acestor ocazii.

 

Zilele Orașului Cîmpeni 2006

Miercuri, 19 iulie 2006, în Capitala Țării Moților au debutat manifestarile cultural-artistice cuprinse sub genericul „Zilele orașului Cimpeni„.